Arborele cosmic sau Pomul vieții este un simbol universal. Având un caracter central, el acoperă întreg domeniul gândiriide la cosmos până la om și este în mod necesar un arbore al vieții.
Viața omlui poate fi asociată cu viața unui arbore. Ambii cresc dintr-o sămânță având o puternică legătură cu pământul şio inefabilă comuniune cu cerul. Datorită asemănării dintre oameni şi aceste fiinţe blânde – arborii, de-a lungul istoriei s-a format arhetipul arborelui vieţii. În diverse civilizații ale lumii, acest arhetip a permis dezvoltarea ideilor de progres, unitate, armonie și perfecţionare. Arborele vieţii la daci este reprezentat printr-un sanctuar conţinând mari taine desprecum se poate dezvolta viaţa omului. Arborele vieţii dacic reprezintă o chintesenţă a macrouniversului și microuniversului uman – o matrice spirituală. Acest arborele sacru are în vedere conexiunile vii ale omului atât cu pământul cât și cu cerul, atât relaţia cu sine cât şi relaţia cu exteriorul. Astfel se evidențiază interdependenţa dintre lumea interioară şi cea exterioară.
Ca sinteză a Universului și transpus în lucrări de artă ca expozant al trăirilor sufleteşti, arborele vieții poate avea o multitudine de proiecții și reprezentări. Făurit cu drag și dor de un verde pădure, arborele vieții poate constitui temei, sursă și susținere pentru contemplare, echilibru și blândețe, aducând suflu pentru energie pozitivă, continuitate, armonie, înțelepciune și putere.





