Visul de un verde pădure

Conform unui proverb românesc, uneori nu putem vedea pădurea din cauza copacilor.

Într-o altă ordine de idei, mă gândesc cât de sublim ar fi să ne putem imagina o clipă cum “o infinitate de păduri stau adormite în visele unei ghinde.” ― Wayne Dyer, A fi în echilibru.

Noi, oamenii, avem un mare potențial de trezire și de reverie; trezirea vine atunci când sîntem dispuși să ascultăm ce ne transmite sufletul. Avem, de asemenea, aspirații înalte și dorințe arzătoare. Iar în lumea noastră comună, avem atributeprecum trunchiul remarcabil al acestor copaci care evocă, pe lângă echilibru, verticalitate și stabilitate. Calitățile acestea ni le inspiră natura care ne susține trupul, cugetul și sufletul pentru a fi asemenea copacilor în viața cotidiană sau mintea conștientă (după cum Mircea Eliade realizează corespondența simbolică între trunchiul copacilor și lumea de mijloc).

Dar oare cum poate să-și înfățișeze un suflet lumea lui, cum se reflectă în simțirea și în fantezia lui? Ce culoare, ce formă, ce proiecție sau ce reprezentare poate avea visul unui suflet? “…În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sînt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.” ― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis.

Fiecare viaţă se desfăşoară sub un semn. Semnul meu: “Păduri ce-ar fi putut să fie şi niciodată nu vor fi.” ― Ileana Vulpescu, Arta Conversației.